BMW a înregistrat un brevet privind un nou tip de șuruburi de siguranță, concepute astfel încât intervențiile tehnice realizate în afara rețelei de service-uri autorizate să devină extrem de dificile, dacă nu chiar impracticabile. Potrivit informațiilor disponibile, soluția tehnică vizează utilizarea unor elemente de fixare cu specificații proprietare, ce necesită instrumente dedicate și proceduri speciale de demontare, consolidând astfel controlul producătorului asupra operațiunilor de mentenanță și reparație.
Indicația geografică protejată „Batog de sturion” din România desemnează un produs alimentar obținut din fileul dorsal al sturionului provenit din acvacultură. Materia primă este asigurată de exemplare crescute în condiții controlate, care reproduc cât mai fidel mediul natural, inclusiv printr-o dietă apropiată de cea specifică sturionilor sălbatici și prin menținerea unui habitat lipsit de contaminanți, favorabil dezvoltării și reproducerii.
SME Fund 2026 este o oportunitate concretă de finanțare nerambursabilă cofinanțată de UE pentru întreprinderile mici și mijlocii care vor să își protejeze proprietatea intelectuală și să devină mai competitive. Prin sprijinul pentru brevete, mărci, design-uri și consultanță strategică, programul oferă instrumente practice pentru creșterea și consolidarea afacerii în cadrul pieței unice europene.
Poșta Română marchează încă un moment istoric în evoluția sa din ultimii ani: lansarea noii identități vizuale, simbol al unei strategii de repoziționare a Companiei Naționale ,,Poșta Română” alături de marile administrații poștale naționale din alte țări care s-au reinventat pentru a rămâne relevante într-o lume digitalizată în schimbare.
Societatea de Transport București a cumpărat, prin încredințare directă, servicii pentru realizarea unui nou logo și un nou slogan pentru companie. Firma de stat a plătit 26.000 de euro unei societăți deținute de analistul TV Bogdan Chirieac pentru logo și slogan. STB are datorii eșalonate la Agenția Națională de Administrare Fiscală de 230 milioane de euro.
Comisia Europeană a aprobat astăzi, 3 noiembrie, adăugarea produsului românesc din carne de porc afumată „Salinate de Turda” în registrul indicațiilor geografice protejate (IGP).
Prin BURSA DE MĂRCI X PIAȚA DE MĂRCI, unica platformă de tranzacționare a mărcilor și în care licitațiile se desfășoară exclusiv online, firmele pot achiziționa o marcă deja înregistrată printr-un simplu click.
Gigi Becali, patronul clubului FCSB, a primit o lovitură din partea Oficiului European pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO), dar pe o filieră neașteptată, nicidecum din cauza lui Florin Talpan și a CSA Steaua.
Comisia a aprobat astăzi, 30 martie, o nouă indicație geografică protejată (IGP) pentru România – „Plăcintă dobrogeană”.
Aparent, instanța din Marea Britanie care se ocupă de caz i-ar fi dat Ineos Automotive permisiunea de a utiliza în mod liber acest design.


































